ANALIZA DE RISC LA SECURITATE FIZICĂ
Analiza de risc reprezintă procesul prin care se identifică elementele ce pot genera incidente de securitate. De asemenea se evaluează atât probabilitatea de producere a acestora cât și consecințele evenimentelor. În baza acestor informații se determină nivelul de risc și se stabilesc masurile necesare limitării ori chiar eliminării acestor riscuri.
Analiza de risc este obligatorie atât pentru toate societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, care dețin bunuri sau valori cu orice titlu cât și pentru ministere, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, precum și orice alte organizații care dețin bunuri sau valori și sunt obligate să asigure protecția acestora.
Analiza de risc la securitatea fizica este obligatorie pentru toate societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, care dețin bunuri sau valori cu orice titlu și sunt obligate să asigure protecția acestora.
Cadru legislativ privind analiza de risc la securitatea fizică, în Romania, este definit de:
Legea nr. 333 din 08.06.2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor;
Hotărârea de Guvern nr. 301 din 11.04.2012;
Hotărârea de Guvern nr. 1002/2015 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 984 din 30 decembrie 2015;
Instrucțiunea MAI nr. 9 din 01.03.2013.